Ploaia sufletului

Ai observat vreodata cum renaste padurea dupa ploaie sau cum gandacei zboara veseli printre picaturile marunte ale ploi? Dar sincer, ai observat cum ochii mei inlacrimati sralucesc precum picaturile de ploaie cazute pe geamul camerei tale? Nu, sigur ca nu ai observat. Adica ce tot spun eu aici? Nu ai avea nici un motiv sa observi asta...poate doar din amuzament sau cine stie. 

Sti ma amuza faptul ca acum un an am vazut ploaia cazand in mare, iar tu nu erai acolo...sau poate ca da, dar lumina ochiilor mei nu puteau vedea lumina cerului tau. 

Esti chiar imposibil...am simtit vantul care batea prea tare, dar nu erai acolo. Am vazut cerul pierzand culoare, dar tu nu erai acolo. Si recunosc ca nu mai pot sa stau nici macar o clipa fara tine, recunosc ca nu mai vreau sa fac risipa de viata. 

Nu mai vreau sa astept...vreau ca atunci cand voi vedea din nou ploaia cazand in mare, tu sa fi acolo. Atunci cand voi simti vantul batand prea tare, tu sa fi acolo. Iar atunci cand voi vedea cerul pierzand culoare, sa fi acolo. Pentru totdeauna. Sa fi mereu acolo pentru mine. Pentru tine. Pentru NOI.

P.S: Unde-ti umbla inima?