Ce e diferit azi? Partea III

- La multi ani? Pentru ce?

- Ziua ta.

- Ce e cu ea?

- E azi!

Il priveam nedumerita. Nu intelegeam nimic din ceea ce spune.

- Nu ai uitat de ziua ta nu-i asa?

- J. am fost singura toata viata mea, nimeni nu a fost vreodata langa mine. Nimeni J.. De ce mi-as aminti de o zi stupida care imi reaminteste ca am m-ai inaintat cu un pas spre moarte. De ce?

- Nu gandi asa. E ziua ta, ziua unui om nu inseamna ca este mai aproape de moarte. 

- Atunci ce inseamna J.?

- Sarbatoare, pentru ca acum 18 ani, tu ai venit pe acest pamant.

- Mai bine nu veneam niciodata. Viata mea a fost un chin. Nimeni nu m-a iubit. Nimanui nu i-a pasat de mine.

- Stiu, dar de azi viata ta se v-a schimba. Iti promit!

- Cum se v-a schimba?

- Te voi face fericita, vreau asta. Vreau ca tu sa fi cea mai fericita fiinta de pe acest pamant.

O lacrima s-a scurs pe obrazul meu.

- De ce ai face asta J.?
- Pentru ca eu...Te iubesc!

Am inceput sa plang, iar el m-a luat in brate. Simteam iubirea, chiar o simteam. Pentru prima data in viata mea cineva ma iubea si pe mine, ii pasa de mine.

- Te simt J. si poate ca toti acesti ani de suferinta au avut rostul lor...pentru ca acum simt iubirea, iar acum pot spune cuiva te iubesc. Te iubesc J.!

L-am privit, ochii ii erau inundati de lacrimi, dar se abtinea sa nu planga.

- Eu te iubesc m-ai mult. Acum vin-o vreau sa iti arat ca azi e diferit de ieri.

- Mi-ai aratat deja J..

- Asta a fost doar inceputul.  

- Un inceput pe care il voi tine minte toata viata.

- Asa sper. Haide! Mai am multe surprize pentru tine. 

S-a ridicat si m-a tras dupa el pana in dormitor, unde pe pat era asezata o rochita alba. Era minunata, atat de simpla, dar atat de frumoasa. M-am intors spre el, iar el s-a aplecat pentru a ma saruta. 

to be continued...

Ce e diferit azi? Partea II

Un sarut m-a trezit, iar primul zambet pe care l-am vazut in aceasta dimineata, a fost acel zambet dulce pe care il adoram atat de mult.

- Neata. 

Mi-a spus zambind, apoi a inceput sa dea toata plapuma pe jos.

- Hei! Lasa-ma sa dorm.

- Azi e zi speciala ai uitat?

- Da.

- Pe bune?...hai odata nu te las pana nu te ridici din pat si daca nu vrei de buna voie, te iau cu forta. 

A inceput sa rada.

- Poti face ce vrei, nu ma ridic din pat. Vreau sa dorm! 

- Iar eu vreau sa mananci.

A dat din nou plapuma pe jos si m-a luat in brate.

- J. lasa-ma jos. Vreau sa dorm.

- Dormi deseara. 

- Dar pana deseara mai este mult timp.

- Timp pe care il vom petrece impreuna. Hai te roooog.

Si a facut fata aceea dragalasa de catelus. Ahh nu puteam rezista acelor ochii.

 - Bine fie cum vrei tu.

Am spus dandu-mi ochii peste cap, dar el doar a zambit. Apoi m-a dus in bucatarie asezandu-ma pe scaun. 

- Ai pregatit micul dejun?

- Da. Sper sa iti placa.

- Deci...ce ai pregatit?

- Cereale.

- Si...ti-a luat mult sa le pregatesti nu?

- Am stat ore in bucatarie. Nici nu sti cat de groaznic a fost.

- Aha.

Am inceput sa radem. 

- Deci...cereale?

- Da, te rog. Cum crezi ca as putea refuza dupa ce stiu ca ai muncit atat?

- Asa ziceam si eu.

Mi-a adus cerealele, erau cu ciocolata. Preferatele mele.

- Merg la baie, pana rontai tu.

- Ok.

Un singur cuvant imi venea in cap acum. Dulce. Era prea dulce. Cum as putea sa nu il iubesc?

- Delicioase, nu?

- Intradevar o delicatesa.

Am ras din nou.

- Inchide ochii.

- De ce? 

- Vei vedea. 

Am inchis ochii si am simtit buzele lui care le sarutau pe ale mele.

 - Deschide acum. 

I-am deschis si am vazut cel mai frumos trandafir din cati am vazut vreodata.
- La multi ani!

 to be continued...

Ce e diferit azi?

Camera nu mai era goala. El era aici, langa mine, ii simteam respiratia calda pe pielea mea, simteam atingerile lui delicate. Insfarsit era aici, eram impreuna. Stateam amandoi in pat imbratisati. Capul meu statea pe pieptul lui, mana lui se afla in parul meu, iar cu cealalta isi impletise degetele de ale mele.

 - J. dormi? L-am intrebat.

- Nu, ma gandeam...

- La ce? 

- La...noi doi.

S-a aplecat si m-a sarutat usor pe frunte, iar acel sarul mi-a dat fiorii in tot corpul.

-J.?

- Da?

- Ce e diferit azi?

A stat putin pe ganduri, dar intr-un final a raspuns.

- Azi exista NOI.

- Atat?

- Nu.

- Atunci...ce mai e diferit azi?

- Azi te iubesc mai mult decat ieri, iar azi iti pot spune asta.

- Atunci spune-mi.

 - Te iubesc! Si te iubesc asa cum nu am m-ai iubit pe nimeni altcineva in viata mea.

- De ce nu mi-ai spus asta cu mult timp in urma? 

- Pentru ca atunci nu ar m-ai fi fost diferit azi.

Acele cuvinte m-au facut sa zambesc, iar el s-a asezat deasupra mea si m-a sarutat. Un sarut atat de dulce, incat simteam cum fluturasii din stomacul meu au iesit la suprafata si ne inconjurau. A intrerupt acel sarut si a continuat sa ma priveasca. 

 - J.?

- Da? A intrebat zambind.

- Maine ce v-a fi diferit?

- Maine te voi iubi si m-ai mult, maine v-a fi o zi speciala.

- De ce?

- Shhh. Vei afla maine.

M-a sarutat din nou, dar acel sarutul a fost si m-ai dulce decat cel anterior. Si-a lasat capul pe pieptul meu continuand sa ma tina de mana. Iar in scurt timp am adormit cu aceea dulceata pe buze.

to be continued...

Dor de mare

Marea, intinderea de apa plina de vise si emotii.

Cat de dor imi este de ea, de aceea intindere pe care o consider inca nesfarsita. Imi este dor de mangaierea calda, de briza rece, de soaptele ei. As vrea sa o privesc la fiecare rasarit, la fiecare apus sau la fiecare luna plina. As vrea sa ma poata asculta atunci cand sufar, atunci cand am momentele in care ma opresc din drum si ma intreb: cu ce rost sa merg mai departe, daca nu am un scop anume?

As vrea sa ii marturisesc totul, tot ceea ce sufletul imi cere sa eliberez, as vrea sa ii marturisesc ei, pentru ca ea este o prietena adevarata. Ea nu v-a spune nimanui secretele, gandurile si visele mele. Ea le v-a duce departe facandu-le sa se piarda in valurile ei zgomotoase. Ea imi v-a trimite o raza, iar acea raza ma v-a face sa radiez, imi v-a vindeca sufletul ranit de trecerea timpului si imi v-a readuce zambetul de mult pierdut, din nou pe buze.

Acum inchid ochii. O vad. Ii simt briza, aud valul care se sparge usor de dig, si simt raza. O simt, ma atinge si ma linisteste usor facandu-ma sa zambesc.

Put a SMILEY on your face

Hei, ce-ai spune daca am zambi? Hai sa zambim macar pentru o secunda, macar pentru o zi...sa fim si noi fericiti. Sa ne bucuram de viata, sa radem pana nu mai putem, sa zbieram de fericire, sa ne amintim de momentele frumoase din viata noastra. Sa privim in jur si sa scoatem la suprafata doar ceea ce este frumos din noi toti. Sa ne implinim visele macar pentru o zi. Sa apreciem caldura soarelui care ne ajuta sa vedem frumusetile acestei vieti. 

Sa fim noi insine macar o clipa, sa nu lasam lumea din jur sa ne sfasie in bucati. Sa traim pentru noi. Sa vedem dincolo de nori si sa invatam sa zburam.

Ce spui? Am reusii toate astea? 

Eu sunt convinsa ca Da!

Si daca nu...

Totusi hai sa incercam!

P.S: "Zâmbetele sunt sărutările sufletului."

Oare sunt doar niste simple temeri?

 Deschide ochii, priveste in jurul tau, cum te simti? esti implinit, fericit sau regreti ceva din trecutul tau? Priveste cum trece timpul pe langa tine, iar tu nu faci nimic pentru al incetini. De ce il lasi sa te pacaleasca? de ce te ascunzi de el, de ce fugi, de ce nu stai sa luptii pentru visele tale, de ce? 

Stop! Aici nu esti tu, eu spun lucrurile astea..dar intrebarea este: oare chiar cred in ele? de unde vin? si daca vin din interiorul meu atunci de ce nu incerc sa schimb ceva? DE CE? Am spus de atat de multe ori ca sunt puterinica, dar cedez, uneori sunt prea multe, simt cum ma ingroapa de vie si apoi veniti voi si aruncati cu pamant pe mine, iar eu zbier. Zbier. Dar nu aude nimeni, nu ma auziti niciunul sau nu vreti sa ma auziti, continui sa ma zbat, ma opresc pentru a va mai privii macar o data...si va vad zambind. Toti. Totii zambiti, apoi radeti...de mine. Continui sa ma zbat, dar puteriile ma parasesc, sunt inghitita...ingropata de vie!

Deschid ochii si vad reflectia mea in oglinda. Inca panicata ma privesc atent, apoi rasuflu usurata.

- A fost doar imaginatia...nu s-a intamplat nimic din toate astea...sunt vie. 

Continui sa ma privesc, ma uit in ochii mei, ma sperie, proprii mei ochii imi provoaca frica. In ei vad furia. Furia care ma domina, ma distruge, ma omoara pas cu pas. Vad teama, teama singuratati. Dar...dar undeva ascunsa vad cum sta ura care asteapta sa iasa la suprafata, asteapta sa ajunga la sufletul meu..pentru al controla. Dar uitamdu-ma mai atent vad o flacara. O flacara care arde. Flacara aceea vine din sufletul meu. Lupta. Imi spune sa lupt, sa nu ma las prada urii, sa las iubirea sa intre cu pasi mici in sufletul meu, sa invat sa gasesc aceea iubire...care poate ca nu vine de la un om si de la un fluture abea renascut.

Calatorii

"Amănunte într-un buzunar,
Obsesii într-o servietă,
Amintiri plăcute într-un şerveţel desenat
în timpul unei lungi călătorii.
Desene animate şi haine colorate
într-un dulap umplut cu mister.
Acadea pe băţ lângă clovnul fără păr,
Culori ameţitoare pe o petală rotitoare."

Pe bune as pleca. Undeva departe. Departe de tot, de toti si de toate. As parasi treptat totul, as incerca sa uit si sa o iau de la zero, doar eu. 

Daca as putea as pleca, as calatorii in desert si singurul lucru pe care mi l-as dori ar fi apa, poate ca asa as reusi sa o pretuiesc mai mult. Si poate ca dupa as merge in Alaska, iar acolo m-as gandi cat de bine era in desert. Apoi as parasi si arsita soarelui si gheata frigului si as merge undeva intre multe lumini, luminile unui oras mare, plin de oameni grabiti, acolo nimeni nu ar stii nici macar de existenta mea. Urmatoarea destinatie ar fi undeva intr-un sat, unde sa intalnesc oameni simpli si sa ma bucur de simplitatea lor, acolo as merge la munca cu oameni pe camp sau poate ca as coace paine la vatra asteptandu-i pe muncitori la masa, iar asa as invata ce inseamna munca adevarata. Dupa care as merge la ocean, briza lui ma v-a infasura in acel aer marin si racoros, valurile lui imi vor spala toate regretele, iar nisipul fin imi v-a da furnicaturi pe piele, scoicile imi vor intra usor in piele facandu-ma sa tresar la durerea placuta a atingeri de ele. Poate ca ultima destinatie a mea v-a fi padurea, poate ca as trai intr-o casuta mica din lemn in mijlocul padurii, acolo unde se afla si un lac cu o barcuta abandonata de ultimi vizitatori ai acelui lac. Acolo as trai impreuna cu iubirea, incalzindune unul pe celalalt la gura sobei sau jucandune in apa lacului, am aduna impreuna lemne pentru foc, am pescuii, am face totul fara ca nimeni sa ne cunoasca sau vada vreodata, doar noi in mijlocul pustietatii, poate nu chiar pustietatii, poate ca vor mai fi si animale, dar nu ne vor deranja, iar seara pe un butuc din lemn in jurul focului vom sta si vom privi luna si stelele care ne vor zambii si vom asculta sunetul placut al lumii in care traim doar noi.

Calatoria mea. Poate ca nu voi parcurge niciodata aceasta calatorie, dar stiu un singur lucru: In mintea mea am parcurs-o deja!

A fost candva o prietenie adevarata

"Natura nu-ţi iartă nici un pas peste inconştienţa ei şi-ţi urmăreşte toate cărările orgoliului, împânzindu-le de regrete."

Prietenie. Un cuvant care ma duce cu gandul la o lume fericita plina de zambet, o lume in care suntem toti fericiti. Noi? care noi? exista cu adevarat acest noi? sau este doar un cuvant la fel ca si cuvantul prietenie?  

In trecut eram intradevar noi, eram cu totii, existam, lupatam unul pentru celalalt, ne iubeam, radeam, zambeam, ne contraziceam, calatoream, faceam aproape totul impreuna. Acum insa totul s-a distrus, noi ne-am evaporat precum fumul de la tigara care se pierde in aer si pana la urma se evapora. Regret trecutul, regret pentru ca poate eu am fost vinovata pentru despartirea prieteniei noastre sau poate ca toti am fost vinovati in egala masura, regret pentru ca nu am stiut lupta pentru noi, regret pentru ca ne-am lasat prada atat de repede celor care doreau sa ne vada despartit si uite ca au reusit. Ei au reusit. Noi nu!

Ma intorc mereu la cartierul in care am copilarit cu totii, acum e pustiu. Bate vantul. Suntem straini. Doare. Uneori doare atat de tare incat lacrimile nu mai pot alina. 

 Daca veti citi vreodata aceste versuri as vrea sa stiti ca imi este atat de dor de noi...familia fericita plina de frati si surori. Si as vrea sa mai stiti ca imi amintesc mereu de voi, ati fost mereu prieteni mei adevarati, cine stie poate ca veti ramane singuri, chiar daca nu mai suntem. Inca ceva. Va iubesccc! 

Cei doi

 

Soarele apunea pe cerul rozaliu deschis, iar briza calda a vantului se simtea atat de placut pe pielea celor doi. Era sfarsitul verii, aceeasi vara in care ei s-au cunoscut, aceea vara care i-a adus impreuna.

 - Iar acum? a intrebat ea,  jucanduse cu o floare pe care i-o daruise el.

Erau intinsi pe iarba unul langa celalalt, ea isi aseza capul pe pieptul lui in asa fel incat ii putea simti bataile inimii. El se juca in parul ei incolacindu-si degetele prin buclele ei aurii. Erau fericiti si speriati in acelasi timp.

- Acum?...vrei sa plecam? o intreba el nedumerit.

- Ce se v-a intampla acum cu noi doi? se ridica in asa fel incat sa il poata privi in ochii.

- Nu stiu, dar stiu ca te iubesc si nu vreau sa te pierd. Am nevoie de tine, tu m-ai ajutat sa trec peste tot ceea ce ma distrugea pe interior, tu ai fost salvarea mea, ingerul meu cazut din cer.

O lacrima ii parasise ochii, dar el o sterse delicat, ii zambi si o saruta usor pe frunte.

- Vom lupta? intreba ea.

 - Cu  toate puterile noaste. Ii zambi, iar zambetul acela o facea fericita. Ea isi atinse usor buzele de ale lui, apoi il saruta tandru, iar in acel sarut se aflau toate emotiile si sentimentele lor.

Singura ?

"Singurătatea e starea spirituală în care ne naştem, acea stare naturală şi adevărată. Cu timpul o uităm, ne maturizăm şi devine din ce în ce mai străină. Uneori, o regăsim, dar acum ne speriem, căci am devenit străini faţă de ea. Acum fugim de ea, deşi ar trebui să o căutăm din nou, căci numai prin ea putem spera a găsi adevărul."

 Singuratate? Da! o simt. Simt cum imi raneste sufletul din secunda in secunda, minut in minut. Imi patrunde in suflet si il ajuta sa vada realitatea, realitatea pe care mintea i-o arata mereu, dar pe care el incearca sa o evite.

Si? ce ar trebui sa fac ca sa nu sufar? Hai spune-mi tu, poate tu sti ceea ce eu nu stiu. Spune-mi ce sa fac ca sa fiu iubita, ce sa fac ca ceilalti sa se bucure pentru bucuriile mele, spune-mi de ce sunt mereu lasata deoparte, de ce nimeni nu vrea sa vada ce se ascunde in sufletul meu? Imi spui? sau nici tu nu sti raspunsul...