Insfarsit am realizat ca inima mea te doreste mereu, te vrea aproape, vrea acea parte care sa o faca un intreg. Dar eu? De ce nu ii pot oferi acea fericire propriei mele inimi? De ce? De ce trebuie ea sa fie mereu mai puternica decat mintea? De ce nu renunta? Chiar mai poate lupta atat? de ce nu intelege ca nu ii pot darui ceea ce poate ca merita. De ce nu intelege ca nu am de unde sa te aduc langa ea, ca nu te-am vazut vreodata in fata ochilor in realitate ci doar in vis si imaginatie.
Of draga mea inima, daca ai sti cat ma ranesti, oare ai face ceva daca ai sti ? Ma ranesti doar prin simplul fapt ca il ti ascuns in tine, si nu vrei sa il mai lasi sa plece. Dar cel mai tare ma ranesti atunci cand il aduci in gandul meu si o faci atat de des incat ma doare. Iar lacrimile nu imi sting durerea, nici macar nu o alina ci o fac mai puternica, mai greu de suportat. Dar cand te vad atat de increzatoare si cand vad cum suferi si cand iti simt speranta, atunci e momentul in care ma doare cel mai tare, pentru ca stiu ca nu pot face nimic pentru a aduce fericirea alaturi de noi doua.
cat de frumoasa e ideea si postarea cu totul:)!!
RăspundețiȘtergere@29decembrie: da frumos...pacat insa ca este adevarat tot ceea ce am scris :(
RăspundețiȘtergeremersi te incurajare >:D<:*
:) sa stai linistita:) Te inteleg foarte bine, si eu ma aflu in situatia ta:) cu timpul:) te pup dulce ai grija de tine:)
RăspundețiȘtergereGeniala postarea:X