Cei doi

 

Soarele apunea pe cerul rozaliu deschis, iar briza calda a vantului se simtea atat de placut pe pielea celor doi. Era sfarsitul verii, aceeasi vara in care ei s-au cunoscut, aceea vara care i-a adus impreuna.

 - Iar acum? a intrebat ea,  jucanduse cu o floare pe care i-o daruise el.

Erau intinsi pe iarba unul langa celalalt, ea isi aseza capul pe pieptul lui in asa fel incat ii putea simti bataile inimii. El se juca in parul ei incolacindu-si degetele prin buclele ei aurii. Erau fericiti si speriati in acelasi timp.

- Acum?...vrei sa plecam? o intreba el nedumerit.

- Ce se v-a intampla acum cu noi doi? se ridica in asa fel incat sa il poata privi in ochii.

- Nu stiu, dar stiu ca te iubesc si nu vreau sa te pierd. Am nevoie de tine, tu m-ai ajutat sa trec peste tot ceea ce ma distrugea pe interior, tu ai fost salvarea mea, ingerul meu cazut din cer.

O lacrima ii parasise ochii, dar el o sterse delicat, ii zambi si o saruta usor pe frunte.

- Vom lupta? intreba ea.

 - Cu  toate puterile noaste. Ii zambi, iar zambetul acela o facea fericita. Ea isi atinse usor buzele de ale lui, apoi il saruta tandru, iar in acel sarut se aflau toate emotiile si sentimentele lor.