Oare sunt doar niste simple temeri?

 Deschide ochii, priveste in jurul tau, cum te simti? esti implinit, fericit sau regreti ceva din trecutul tau? Priveste cum trece timpul pe langa tine, iar tu nu faci nimic pentru al incetini. De ce il lasi sa te pacaleasca? de ce te ascunzi de el, de ce fugi, de ce nu stai sa luptii pentru visele tale, de ce? 

Stop! Aici nu esti tu, eu spun lucrurile astea..dar intrebarea este: oare chiar cred in ele? de unde vin? si daca vin din interiorul meu atunci de ce nu incerc sa schimb ceva? DE CE? Am spus de atat de multe ori ca sunt puterinica, dar cedez, uneori sunt prea multe, simt cum ma ingroapa de vie si apoi veniti voi si aruncati cu pamant pe mine, iar eu zbier. Zbier. Dar nu aude nimeni, nu ma auziti niciunul sau nu vreti sa ma auziti, continui sa ma zbat, ma opresc pentru a va mai privii macar o data...si va vad zambind. Toti. Totii zambiti, apoi radeti...de mine. Continui sa ma zbat, dar puteriile ma parasesc, sunt inghitita...ingropata de vie!

Deschid ochii si vad reflectia mea in oglinda. Inca panicata ma privesc atent, apoi rasuflu usurata.

- A fost doar imaginatia...nu s-a intamplat nimic din toate astea...sunt vie. 

Continui sa ma privesc, ma uit in ochii mei, ma sperie, proprii mei ochii imi provoaca frica. In ei vad furia. Furia care ma domina, ma distruge, ma omoara pas cu pas. Vad teama, teama singuratati. Dar...dar undeva ascunsa vad cum sta ura care asteapta sa iasa la suprafata, asteapta sa ajunga la sufletul meu..pentru al controla. Dar uitamdu-ma mai atent vad o flacara. O flacara care arde. Flacara aceea vine din sufletul meu. Lupta. Imi spune sa lupt, sa nu ma las prada urii, sa las iubirea sa intre cu pasi mici in sufletul meu, sa invat sa gasesc aceea iubire...care poate ca nu vine de la un om si de la un fluture abea renascut.